Denumirea de “secțională”, dată acestui tip de uşă de garaj, se datorează modului în care uşa propriu-zisă este alcătuită, şi anume din segmente sau secțiuni de panouri. Spre deosebire de uşile de garaj simple, formate dintr-un singur panou sau “foaie de uşă”, acestea aduc un avantaj funcțional legat de spaţiul interior și exterior al garajului.
In timpul deschiderii sau închiderii, uşa de garaj dintr-un singur panou va ieși întotdeauna din planul sistemului de culisare fie doar către interior, este cazul uşilor rabatabile, fie şi către interior și către exterior, în situaţia uşilor basculante. Aceste restricţii se datorează soluţiei tehnice de “foaie de uşă”, dezavantajul creat fiind riscul de a lovi maşina, alte obiecte sau chiar persoane aflate în zona uşii respective (zonele marcate cu roșu în desen). Riscul unor astfel de accidente este cu atât mai mare pentru uşile de acest tip acționate automat.
“Secţionarea” sau împărţirea “foii de uşă” în mai multe panouri reduce la minim spațiul adiacent necesar în timpul acţionării şi în consecinţă şi riscul de accidente nedorite.
Fiabilitatea este un alt avantaj adus de acesta soluție tehnica. Panourile unei uși de garaj secționale sunt fixate intre ele la fiecare îmbinare printr-un sistem de balamale cu role, fiecare dintre aceste role culisând pe şinele de ghidare. Astfel, sarcina suportată de fiecare rolă de susţinere este mai mică, ceea ce permite confecţionarea uşilor secţionale industriale cu dimensiuni mari, de până la 8 metri lăţime şi 6 metri înalţime, spre deosebire de uşile batante sau rabatabile care rămân limitate, ca aplicaţii tehnice, la domeniul garajelor rezidenţiale.
Etichete: usi de garaj, usi de garaj sectionale, usi sectionale
Noiembrie 7th, 2016 at 00:35
3800/2500mm, ușa rabatabilă. Dacă se poate și mode .